Primăria municipiului Târgu Mureș a demarat și inițiat unicul program național de înot finanțat de stat prin care, din octombrie 2018, peste 1500 de elevi au beneficiat de cursuri gratuite de înot la balonul olimpic din Complexul de Agrement „Mureș”.
„Continuăm acest program și în 2020. Cu bucurie pot spune că deși au fost eforturi, atât din partea municipalității, cât și din partea Clubului, a antrenorilor și nu în ultimul rând a dascălilor care au sprijinit această activitate, peste 1500 de școlari și preșcolari din Târgu Mureș au învățat să înoate. Consider că noțiunile de bază ale înotului sunt foarte importante și felicit părinții care i-au înscris pe copii la acest program, chiar dacă necesită efort din partea copiilor. Astfel, continuăm și în acest an programul, iar micuții cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani vor urma de două ori pe săptămână, timp de trei luni, cursuri de înot. Copiii vor fi îndrumați de mai buni antrenori, cursurile desfășurându-se în condiții de maximă siguranță. După finalizarea acestei etape, cei care dezvoltă abilități pot opta pentru cursurile de performanță și aici nu pot decât să îi încurajez, iar pe antrenori să îi felicit că s-au implicat.”, a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului.
Primăria Târgu Mureș, pe parcursul acestui program, pune la dispoziția elevilor transport gratuit de la școală la balon și retur. Pentru înscrieri și informații suplimentare, email: csmtgmnatatie@gmail.com , telefon: 0745.949.548 – coordonator proiect, Laura Toth. A patra serie va finaliza cursurile gratuite în luna aprilie 2020.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.