Primarul din Târgu Mureș propune introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii

Social

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii, în care să se țină cont de situația financiară și de educație. Celor care nu îndeplinesc criteriile, statul ar trebui să le ia copilul, crede edilul

Primarul din Târgu Mureș , Dorin Florea, a scris luni pe Facebook că populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.

„Propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile; situație financiară acceptabilă; un nivel de educație minim stabilit prin lege; vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc”, a scris Dorin Florea.

Acesta susține că în cazul cuplurilor care nu îndeplinesc aceste criterii și vor avea copii, statul trebuie le ia copiii. „În cazuri exceptionale, în care, totuși, un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare – igienă, educație, hrană. În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea, însă, posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute”, a explicat edilul din Târgu Mureș.

Dorin Florea consideră că nu este cazul să crească demografia țării cu orice preț.

„În România există multe familii defavorizate, nu mă refer la persoane cu dizabilități, ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație. Sunt absolut convins că, după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție”, a mai scris Dorin Florea.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în urma afirmațiilor primarului din Târgu Mureș, a declarat, șeful CNCD, Asztalos Csaba.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.