Spitalul de Urgență Târgu Mureș reia consultațiile și internările programate!

Social

Începând de luni, 18 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au fost reluate internările acute şi consultaţiile în ambulatorul de specialitate.

Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, zilnic, în intervalul orar 7.00 – 10.00 se vor desfăşura internările de zi şi internările programate.

În intervalul orar 8.00 – 11.00 se vor desfăşura recoltări la Laboratorul de Analize Medicale, pe baza programărilor telefonice. Astfel, în internalul menţionat, având în vedere situaţia epidemiologică, vor avea acces la recoltare doi pacienţi/oră.

Programul de consultații cu prezența pacientului în cabinet este de luni până vineri, în intervalul 10.00 – 18.00, în afara acestui interval se pot realiza consultații în regim telemedicină de către medic.

Pentru cabinetele de specialitate ORL, Chirurgie OMF și Ambulatoriu de specialitate stomatologie activitatea se va desfășura de luni până vineri, în intervalul 10.00 – 18.00, în afara acestui interval se pot realiza consultații în regim telemedicină de către medic.

Pentru cabinetele Ambulatorului integrat programarea se va face telefonic în fiecare cabinet, fiind efectuate două consultaţii/oră, cu excepţia Cabinetului de psihiatrie şi a Cabinetului de sănătate mintală, unde se va realiza o consultaţie/oră.

Triaj epidemiologic

În ceea ce privește triajul epidemiologic, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a transmis că pentru pacienții acuți care se prezintă pentru internare continuă programată și pacienții care se prezintă pentru internare de zi programată, triajul epidemiologic se va efectua la nivelul ambulatoriului integrat spitalului – separat adulți și copii.

Pentru pacienții care se prezintă la consultații programate în ambulatoriu, triajul epidemiologic se va efectua la nivelul Ambulatoriului integrat spitalului – separat adulți și copii. Pentru secțiile exterioare triajul epidemiologic se va desfășura în locațiile stabilite pentru starea de urgență. Pentru Laboratorul medicină nucleară, Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie (baza de tratament) triajul epidemiologic se va efectua la nivelul Ambulatoriului integrat spitalului – separat adulți și copii, între orele 10.00 și 18.00, iar pentru Laboratorul de radiologie și imagistică medicală triajul epidemiologic se va efectua la nivelul UPU-SMURD (cort albastru) conform orarului de activitate al laboratorului.

”Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii și completarea chestionarului. În timpul triajului se va păstra o distanță minimă de 2 metri între două persoane, masca fiind obligatorie. Accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 de grade Celsius nu se va fi permis, în acest caz pacientul va fi îndrumat la cortul de triaj din UPU-SMURD. Dacă pacientul va fi însoțit de aparținător, acestuia i se vor aplica aceleași reguli ca și pacienților: triaj epidemiologic, port mască, dezinfecție mâini. De asemenea, la intrare în spital pacientul își va dezinfecta mâinile. După efectuarea triajului epidemiologic, pacienţii care au venit pentru internare vor fi însoţiţi pe secţii de către personalul secţiei unde se va face internarea”, se menționează în comunicat.

Reguli importante pentru pacienţi și aparținători

Conform aceleiași surse, accesul pacienţilor în Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va fi permis doar dacă vor purta mască de protecţie, astfel încât nasul şi gura şă fie acoperite.

”Aceştia se vor prezenta cu 10 minute înainte de consultaţie, nu mai devreme, în vederea efectuării triajului epidemiologic şi evitarea aglomerării”, se precizează în comunicat.

Alte reguli importante pentru pacienți și aparținători:

– Se interzice staţionarea pacienţilor în zonele de aşteptare;

– Pacienţii care nu respectă regulile stabilite şi ora programării nu vor beneficia de consultaţie, aceasta fiind anulată;

– În ceea ce priveşte pacientul minor, acesta va fi însoţit doar de un aparţinător;

– În cazul adulților care nu au probleme de mobilizare se recomandă prezentarea fără a fi însoțiţi de aparținător;

– Pacienții care se prezintă pentru urgențe vor fi triați într-un cort în curtea din spate de către un medic din UPU, conform procedurii de triaj;

– Este interzis accesul tuturor vizitatorilor în spital, indiferent de scopul lor, informarea se va face de la poarta de urgenţă telefonic, aceştia fiind notaţi într-un registru;

– Aparţinătorii care se prezintă pentru cazurile de deces vor fi preluaţi de la registratura spitalului şi însoţiţi de către personalul medical auxiliar, în vederea obţinerii documentelor necesare în astfel de cazuri;

– Aparţinătorii care aduc medicaţie cronică sau alte materiale de igienă personală pacienţilor internaţi, se vor prezenta la poarta de urgenţă unde le vor preda personalului medical auxiliar de pe secţiile unde sunt internaţi bolnavii. Comunicarea cu secţiile se va face pe numărul de contact existent la poarta de urgenţă, pentru fiecare secţie;

– Informarea aparţinătorilor cu privire la starea de sănătate a pacienţilor se va face telefonic de la poarta de urgenţă, pe numărul de telefon pus la dispoziţie pe fiecare secţie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.