Protest al ambulanţierilor în curtea SCJ Târgu Mureș după ce suspecţi de COVID-19 au fost lăsaţi în salvări şi câte 5 ore

Social

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Mureş s-au revoltat, joi, pornind sirenele în curtea Spitalului Clinic Judeţean (SCJ), după ce mai mulţi pacienţi suspecţi de coronavirus au fost lăsaţi în salvări şi câte 5 ore.Managerul SCJ Târgu Mureş, dr. Porav-Hodade Daniel, a declarat că presiunea la care este supusă unitatea medicală este foarte mare, iar întocmirea actelor la momentul în care sunt primiţi pacienţii suspecţi de COVID-19 durează mult timp.
“Până când ne intrăm şi noi în ritm, pentru că nu este o viaţă uşoară, mai apar anumite sincope pe care le rezolvăm pe parcurs. Trebuie ţinut cont că ritmul în care se umple spitalul este foarte, foarte rapid. Şi schimbarea de la suspect COVID, care stă singur într-un salon, la confirmare, depinde foarte mult şi de datele pe care le primim cu rezultatele, pozitive sau negative. Aceste probleme cu privire la ambulanţe nu sunt numai la noi. Şi asta pentru că, din păcate, spitalele se umplu foarte, foarte repede de suspecţi. Dacă avem saloane de 10 paturi, acolo, conform legii, trebuie să stea numai un singur pacient suspect până eventual se confirmă. Şi cred că la un moment dat aceste blocaje vor apărea în multe părţi şi nu văd o soluţie optimă pe viitor de a pune aceşti pacienţi în spital”, a declarat dr. Porav-Hodade Daniel.
Managerul SCJ Mureş a precizat că aceste lucruri se vor regla pe parcurs, însă procedura în preluarea acestor pacienţi este foarte greoaie, fiind nevoie de îndeplinirea unor proceduri foarte stricte.

“Îi înţeleg şi pe ei, ca ambulanţieri, la fel de bine, îi înţeleg şi pe medici şi personalul de aici, pentru că după ce se predă pacientul, scriptic durează circa o oră să completezi şi să îndeplineşti toate criteriile. Chiar dacă toate se transmit în format electronic din zona contaminată în zona necontaminată, durează mult şi nu se pot face în paralel doi pacienţi. Iar în momentul în care vin mai multe ambulanţe, aceasta este una dintre probleme”, a mai spus dr. Porav-Hodade.
Ambulanţierii susţin că este a treia zi în care aşteaptă şi câte cinci ore ca pacienţii pe care îi aduc să fie preluaţi de SCJ Mureş şi că, de fiecare dată, în acest interval nu a coborât nici măcar un medic pentru a vedea în ce stare sunt aceştia. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.