Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Târgu Mureș, 60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii

Social

Locuințele (36 de garsoniere, 18 apartamente 2 camere și 6 apartamente cu 3 camere), au fost construite în amplasamentul din strada Depozitelor f.n., pe un regim de înălţime  P+3E ( parter + 3 etaje), valoarea investiției fiind de 13.347.847,36 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, la nivelul județului Mureș, ANL a finalizat, în cadrul aceluiasi program, 1.152 de unități locative, situate în localitățile: Sighișoara (304), Târgu Mureș (355), Luduș (76), Ungheni (42), Sântana de Mureș (54 de unități locative), Reghin (54), Iernut (97), Sâncraiu de Mureș (20), Miercurea Nirajului (50), Daneș (12), Târnăveni (48) și Sovata (40).

***

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook  , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .