O poveste neștiută a Castelului Regal de la Lăpușna din județul Mureș – adevărată perlă regală, dar și loc de întrunire a liderilor comuniști din Estul Europei în timpul lui Nicolae Ceaușescu – a ieșit la iveală în timpul cercetării documentelor din arhive, după ce un moștenitor al fostului rege Carol al II-lea a revendicat proprietatea în instanță, la mult timp după ce SC GRAND SA Târgu Mureș l-a obținut de la statul român în urma privatizării.
Castelul Lăpușna, situat în Munții Gurghiului la o altitudine de 815 metri, în comuna Ibănești, la 70 kilometri de Târgu Mureș, a fost ridicat între anii 1925-1926, însă a fost finalizat și decorat abia în 1933, și a aparținut regilor României Ferdinand și Carol al II-lea.
În perioada în care Nicolae Ceaușescu s-a aflat la conducerea statului, Castelul de la Lăpușna a devenit castel de vânătoare, iar la acesta au poposit nume mari ale politicii internaționale, cum ar fi Nikita Sergheevici Hrușciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1953-1964), Todor Jivkov Hristov, președinte al Bulgariei și lider al Partidului Comunist din Bulgaria (1954-1989) sau Iosip Broz Tito, fostul președinte al Iugoslaviei (1953-1980).
Actualii proprietari, care l-au cumpărat în urma privatizării, au păstrat noblețea regală a castelului, cu o arhitectură autentic românească, incluzându-l și în circuitul turistic, iar odăile locuite cândva doar de regi, regine, nobili sau de politicieni de rang înalt, pot adăposti acum orice turist interesat.
Faptul că membrii Casei Regale a României se deplasau des la Lăpușna este demonstrat și de vizitele efectuate de aceștia la instituții culturale din Târgu Mureș, iar una dintre ‘urme’ este semnătura Regelui Mihai din data de 26 septembrie 1931, pe când acesta avea doar 10 ani, în Cartea de Aur a Bibliotecii Județene Mureș.
Castelul de la Lăpușna nu a fost revendicat de familia regală a României, așa cum s-a întâmplat în cazul Castelului Peleș, Castelului Săvârșin etc. Ulterior, prin anul 2006, Paul Philippe al României a solicitat în instanță restituirea Castelului regal și domeniului de la Lăpușna, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În anul 2006, Paul Philippe a cerut Judecătoriei Reghin să constate „caracterul abuziv al naționalizării castelului și domeniului de vânătoare de la Lăpușna” și să anuleze titlurile de proprietate ale reprezentanților statului român, care și l-au însușit în 1948 și apoi l-au înstrăinat, prin privatizare, către SC GRAND SA Târgu Mureș.
În acțiunea de revendicare deschisă în 2006 de prințul Paul se arată că acel castel a aparținut regelui Carol al II-lea, bunicul său: ‘Așa cum arată și actele depuse la dosar, tatăl meu, Mircea Gregorie de Hohenzollern (Lambrino) fiind fiul legitim al acestuia și succesor în cotă legală de 37,5% (…) În același timp, Elena Lupescu, în calitate de soție supraviețuitoare a fostului rege Carol al II-lea, este succesoare cu o cotă legală de 25%. La decesul acesteia, prin testament a fost instituită unica și universala moștenitoare Monique Urdarianu, de la care subsemnatul am cumpărat drepturile succesorale’, se arată în acțiunea din 2006 a lui Paul Philippe de România.
În 2012, Tribunalul Mureș a respins pretențiile lui Paul Philippe, însă sentința a fost desființată de Curtea de Apel Târgu Mureș, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Dosarul este acum din nou pe rolul Tribunalului Mureș. Potrivit întâmpinării depuse la dosarul de pe rolul Tribunalului Mureș de către Direcția Silvică Mureș, contravaloarea pretențiilor prințului Paul se ridică la 10.198.929,64 lei, pentru castel și pentru domeniul de peste 44.000 de metri pătrați.
Complexul de la Lăpușna este situat într-un cadru natural de basm, în mijlocul unei păduri de brad, este format dintr-un castel compus din șase corpuri de clădire cu 23 de camere, o casă de vânătoare cu 12 camere și teren forestier de peste 4 hectare.
Până la finalizarea procesului, firma deținătoare a Castelului își continuă activitatea turistică, însă a stopat orice investiție din cauza litigiului.
Pentru a-și asigura apărarea în instanță, Claudia Pescar, administratorul SC GRAND SA, a spus că a scos din Arhivele Naționale o serie de documente din care reiese că acest castel nu a fost naționalizat în 1948 de către statul român, ci a fost pus sub sechestru pentru recuperarea pagubelor produse statului de Regele Carol al II-lea încă din anul 1940.
‘Pentru recuperarea pagubelor provocate statului român de către ex-regele Carol al II-lea, Guvernul României instituie sechestru în cursul anului 1940, mai întâi asupra conturilor bancare, acțiunilor și tuturor bunurilor mobiliare deținute de către acesta. Sumele neacoperind decât o mică parte a prejudiciului cauzat, în data de 12 noiembrie 1940 a fost promulgat Decretul Lege 3767/1940 (30 august 1940), publicat în M.O.266/12 noiembrie 1940, prin care s-a dispus punerea sub sechestru, a tuturor bunurilor imobiliare aparținând fostului Rege Carol a II-lea și Casei Regale. Prin ‘deciziunile’ nr.158384/13 noiembrie 1940 și 173231/18 decembrie 1940 au fost numiți administratori de sechestru pentru toate aceste imobile. În cazul Castelului Lăpușna, funcția de administrator sechestru îi revenea lui Popescu Ioan, fost primar al Reghinului. Dar tot în anul 1940, după Dictatul de la Viena, cea mai mare parte din Transilvania, inclusiv Lăpușna au fost trecute în proprietatea statului ungar (prin ordonanța 1440/1940), transfer de proprietate evidențiat în C.F. a Castelului, în data de 24 martie 1941. Astfel, în Arhivele Naționale ale României și ale Ungariei se află o succesiune de documente — în mod special corespondența între Ministerul Regal Ungar al Apărării Naționale, administratorul de sechestru al Castelului Lăpușna și Guvernul României. Din această corespondență reiese faptul că toate demersurile pentru recuperarea dreptului de proprietate de către statul român au fost făcute de către miniștri ai României și în numele ‘Guvernului Român, ca apărător al intereselor oricărui cetățean român”, a spus Claudia Pescar, citând documente de arhivă.
Deși Horthy Miklos, regent al Ungariei până în 1944, a încercat să îl contacteze pe fostul rege Carol pentru a-l determina să îi vândă castelul — după cum reiese din anumite documente — acest lucru nu s-a putut întâmpla, întrucât statul român a dovedit prin Decretul Lege 3767/30.08.1940 sechestrul pus pe acest domeniu.
‘Demersurile Statului Român au continuat prin acțiunea de drept în interes public până în anul 1944 când castelul devine proprietatea Statului Român. Nu putem vorbi însă de o naționalizare a Castelului în anul 1948, în sens propriu, deoarece, de la fuga rușinoasă din țară a regelui Carol al II-lea, din anul 1940, Castelul a fost în proprietatea Statului Maghiar (1940-1944), apoi recuperat de către Statul Român prin acțiune în nume public, fără a se mai pune problema unei exproprieri în anul 1948’, a precizat Claudia Pescar.
Până în anul 1989 Castelul de la Lăpușna s-a aflat în patrimoniul Oficiului Județean de Turism Mureș, prin Legea 15/1990, prin Hotărârea de Guvern 1041/1990 (emisă în baza Legii 15/1990) și prin Ordinul nr. 154/26.04.1991 emis de Ministerul Comerțului și Turismului — Castelul Lăpușna a intrat oficial în patrimoniul social al S.C. GRAND S.A. Târgu Mureș.
Până când instanțele de judecată vor face lumină în acest litigiu, Castelul de la Lăpușna continuă să fie un adevărat muzeu al istoriei Casei Regale a României și, în același timp, un adevărat monument de arhitectură.
Istoria castelului de vânătoare de la Lăpușna începe în anul 1923, când regele Ferdinand I a intrat în posesia a 4 hectare de pădure și pășune. Lucrările au început cu defrișarea terenului și delimitarea proprietății, astfel încât perimetrul poienii centrale, privit de sus, reproduce harta României Mari.
‘Construcția clădirii principale din lemn și piatra este ridicată după proiectele arhitectului palatului regal — contele Lenui, venit în România pentru restaurarea bisericii Curtea de Argeș. De asemenea s-au construit clădirile anexe, utilizându-se în parte bani publici și personal local. Pentru lucrările interioare de finisaj au fost angajați meșteri renumiți din Reghin cum ar fi Muller Gustav, Golner Adolf. La aceștia se adaugă Karl Schneidorfer din Reghin care a executat lucrările de tâmplărie. Din anul 1926, după moartea contelui Lenui, cehul Carol Liman devine arhitect al palatului regal, ocupându-se în continuare de construirea castelului de vânătoare până în 1929, când moare și el. Sub conducerea arhitectului palatului regal Carol Liman, s-au construit și castelele Peleș, Pelișor, Foișor, Bran și de aceea se observă o mare similitudine de stil și concept între acestea și castelul de vânătoare de la Lăpușna. Castelul de vânătoare de la Lăpușna nefiind terminat în timpul vieții lui Ferdinand I n-a găzduit oaspeți în acea perioadă. Prințul Nicolae moștenește castelul de vânătoare prin Codicilul Testamentului Regelui Ferdinand, dar în anul 1939 este silit să îl doneze fratelui său, regele Carol al II-lea’, a arătat Claudia Pescar, citând documente de arhivă.
Aceleași documente scot la iveală că la castelul de vânătoare de la Lăpușna Carol al II-lea avea să petreacă o perioadă impusă de Regina Maria, mama sa, pentru ca opinia publică din România ‘să uite de escapadele amoroase avute în dauna obligațiilor lui de stat’. Potrivit documentelor, aceasta ar fi fost perioada de trei luni de zile în care Carol al II-lea a stat în pavilionul central de la Lăpușna, împreună cu o tânără aspirantă a curții regale din România, aflată în suita reginei Maria, care ulterior a fost căsătorită cu șeful gării din Chitila.
‘Arhitectura castelului de la Lăpușna este asemănătoare cu cea a castelului Peleș, specifică Germaniei, locul de obârșie al familiei regale din România. Lucrările de construcție la Castelul de vânătoare de la Lăpușna au fost complet terminate și s-au putut apoi primi primii oaspeți abia în anul 1933. Capacitatea lui a fost folosită în fiecare vară, între anii 1933-1940, drept castel de vânătoare de către Carol al II-lea, care locuia aici, în medie, câte 10 zile pe an (…) La castel soseau ca invitați membri ai familiei regale, ca regele Alexandru al Iugoslaviei și regina Mărioara. De asemenea, venea frecvent la Lăpușna pentru vânătoare și pescuit renumitul scriitor român Mihail Sadoveanu, cu autorizație specială de la rege. Pentru pasiunea lui pentru șah, regele construiește în sala clubului de la parterul castelului, alături de masa de biliard, o masă pentru șah cu piese simple din lemn. Loc unde, 25 de ani mai târziu, se mai adaugă o masă de lemn, amenajată pentru Elena Ceaușescu să joace cu pucuri din lemn așa cunoscuta ‘șuba’ (joc de origine rusească, n.r.)’, a arătat Claudia Pescar.
Nomenclatura comunistă venită la putere în România după abdicarea regelui Mihai a preluat și Castelul de vânătoare de la Lăpușna, loc unde s-au perindat la partide de vânătoare șefi de state din lume, însoțiți de liderii comuniști români. Documentele mai relevă un fapt inedit: în timpul vizitelor lui Ceaușescu la Lăpușna cocoșii erau sacrificați pentru a nu perturba cu cântecul lor matinal somnul Elenei Ceaușescu.
În regimul comunist din 1947-1989 au fost aduse o serie de modificări la castelul de vânătoare Lăpușna, fără însă a schimba ceva din arhitectura complexului. Astfel, ‘s-au luat cele mai draconice măsuri de securitate pentru protejarea liderului comunist’, cum ar fi introducerea unor sisteme de sonerie plasate în toate încăperile din pavilionul central, prin care Ceaușescu putea oricând să alarmeze o trupă de nouă securiști, care erau cantonați în pavilionul principal, la etaj, cu bază de supraveghere 24 din 24 de ore.
‘O altă măsură era limitarea informațiilor, inclusiv între compartimentele securității, privind configurația încăperilor din Castelul de vânătoare de la Lăpușna și realizarea de zone de protejare exterioară, cu trupe de miliție ce nu aveau voie să intre în perimetrul Castelului. Omul de rând nici nu visa la acea vreme să se poată apropia la mai puțin de 20 de kilometri de castel’, a mai spus Claudia Pescar.
Castelul Lăpușna este construit din lemn de molid ‘pe care au știut exact când să îl taie, cum să îl taie, sunt foarte multe sculpturi care au 90 de ani și nu au o crăpătură pe ele’, fundația e din piatră cioplită adusă din zonă, iar acoperișul este din șindrilă, fiind refăcut în 1968 din lemn de rezonanță, cioplit manual.
Regele și Ceaușescu intrau în castel pe intrarea principală, pe o ușă cu vitralii care simbolizează vânătoarea, păstoritul și obiceiurile din zonă — făcute la Munchen, în 1926. Singurul vitraliu original care lipsește este cel cu însemnul Case Regale, care se presupune că a fost înlocuit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
‘Pe aici intrau regele și Ceaușescu. Ceaușescu când venea cu vânătorii, dar și regele, au făcut această sobă (înălțată pe niște picioare) sub care își puneau bocancii uzi. Soba dă căldură mare și până dimineața bocancii erau curați și uscați. Aici, pe holul principal, avem cerbul împușcat de Ceaușescu la Tulgheș (Harghita) în 23 septembrie 1966, apoi se intră în sufrageria mare, unde se întâlneau după vânători. Aici a adus Ceaușescu toți președinții de state din jurul României. Aici totul e din lemn, sunt sculpturi din lemn de 90 de ani și nu au nicio crăpătură. Sobele de teracotă sunt făcute în atelierele de la Viena și sunt unicate, iar sticla de la geamuri e făcută manual la Glăjărie, în apropiere, geamurile sunt duble și pot spune că sunt strămoșul termopanului. În 1926 aici aveau curent, candelabrele sunt originale făcute din fier forjat, la fierar (…) În sufrageria mică se retrăgeau la un ceai, fiecare cameră are sobă de teracotă… Totul în încăperi este original. În 1926 au avut curent, aveau un generator de 17 KW’, ne-a explicat Ioan Farcaș, administratorul Castelului.
Potrivit acestuia, toate cuiele sunt făcute manual, lemnul e prelucrat manual, astfel încât sunt vizibile urmele de rindea, feroneria, zarurile de la uși — toate au peste 90 de ani și nu o să facă probleme cel puțin 500 de ani de acum încolo, iar în întreaga clădire există șase teracote unicat. În interior există o sală de jocuri — șah, biliard, șuba, iar din sala de jocuri oaspeții se puteau retrage în birouri mai mici, unde se juca poker.
La etaj există dormitorul regelui — camera 1 are simbolul coroanei regale, ca de altfel și camera 2, care era a reginei. În camera regelui și apoi a lui Ceaușescu, soba e în forma coroanei, sus, pe tavanul de lemn, în fiecare pătrat sunt numeroase picturi, zarurile de la uși sunt masive. Dormitorul e decorat simplu și totul ce există aici e original, patul, fotoliile, decorul.
În camera reginei și a Elenei Ceaușescu, camera nr. 2, soba este de asemenea o valoare, iar sculpturile în molid sunt foarte greu de realizat, pentru că se așchiază, au tot felul de simboluri și sunt încadrate de coloane, și ele foarte greu de sculptat într-un astfel de lemn. Se spune că regina Maria avea probleme cu spatele și se întindea pe o bancă de lemn lăcuit construită în cameră.
Aproape de curtea Castelului, la circa 300-400 de metri de acesta, există o bisericuță de lemn cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, un monument istoric care datează din secolul al XVIII-lea, mai exact din anul 1779. Biserica de lemn a fost cumpărată în 1939 din satul Comori de către regele Carol al II-lea, pentru a servi ca loc de închinăciune pentru familia regală, iar recent pictura acesteia a fost restaurată. Bisericuța este zidită din lemn de stejar și molid, bârnele sunt îmbinate în coadă de rândunică, turnul clopotniță are un foișor înalt, ancadramentul intrării este în formă de gaură de cheie, are un pridvor deschis, susținut în față de 5 stâlpi din lemn. Pardoseala bisericii este din scândură, acoperișul este făcut din șindrilă, iar pictura murală este în stil naiv popular, fiind realizată de Toader Popovici, împreună cu un ucenic. În interior se păstrează aproape în totalitate pictura originală, stranele și candelabrele vechi, precum și o colecție de icoane realizate la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Din 1997, aici funcționează o mănăstire de călugări proveniți de la Mănăstirea Pârva-Rebra din județul Bistrița-Năsăud, care impun turiștilor aflați la relaxare în creierii Munților Gurghiu o serie de reguli de ținută pentru a putea vizita edificiul.
La Castelul de la Lăpușna se ajunge pe Drumul Județean 153 C, care între Reghin și Ibănești Pădure este foarte bun, însă în afara localității circa 10 kilometri până la Lăpușna este catastrofal, fiind distrus frecvent de firmele de exploatare forestieră care operează în zonă.
În apropierea Castelului Lăpușna, la Fâncel există unul dintre cele mai bune fonduri de vânătoare din țară, aici fiind împușcați cei mai valoroși cerbi din România. În 2003, un cetățean german a reușit să împuște în zona Fâncel, în Munții Gurghiului, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat la 263,5 puncte, prin care a doborât recordul național deținut de Nicolae Ceaușescu, din 1980, care a împușcat, la Soveja, în județul Vrancea, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat cu 261,25 puncte de Comisia Internațională Chasse. Județul Mureș mai deține și locul III la nivel național, cu un trofeu evaluat la 255,95 puncte, provenit tot din zona Fâncel. Acest domeniu de vânătoare este des frecventat de personalități din întreaga lume, iar în zona Lăpușna deține o cabană de vânătoare și prințul Dimitrie Sturdza.
Până la Castelul de la Lăpușna, Valea Gurghiului oferă nenumărate posibilități turistice, una dintre acestea fiind în Cetatea Gurghiului din comuna cu același nume, ale cărei ruine sunt vizibile. Cetatea Gurghiului a fost construită în Evul Mediu pe ruinele unui castru roman, care a fost inclusiv reședință a unor principi ai Transilvaniei. Cetatea a fost distrusă în asediul din 1708 de către comandantul militar habsburgic de origine ruso-franceză Jean-Louis de Bussy-Rabutin, iar Castelul feudal Bornemisza de la poalele acesteia a fost construit din pietrele provenite din cetatea pusă la pământ.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.