Mureşenii care doresc să-şi testeze gratuit glicemia sunt aşteptaţi în perioada 14-15 noiembrie 2019, între orele 08,00-12,00, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, la Laboratorul de Analize al Ambulatorului Integrat, camera 4089.
Acţiunea este organizată pentru a marca Ziua Mondială a Diabetului, cerebrată în fiecare an în data de 14 noiembrie, şi urmăreşte informarea populaţia cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos în prevenirea diabetului.
Persoanele care doresc să-şi testeze gratuit glicemia sunt rugate să nu mănânce înainte de a veni la spital.
Diabetul zaharat este o boală care nu doare, nu se vindeca şi, în timp, poate genera complicaţii teribile (amputare, orbire, neuropatie etc.). Confruntaţi cu această realitate, pacientii se sperie de cele mai multe ori, în timp ce medicii nu au timpul suficient pentru a le oferi toate informaţiile necesare. Specialiştii spun că, în cazul pacienţilor cu diabet, educaţia reprezinta 50% din eficacitatea terapiei.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.