Interes mare pentru cursurile de hipnoterapie medicală, introduse în premieră naţională la UMFST

Social

Studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş de la cele trei secţii, română, maghiară şi engleză, au manifestat un interes foarte mare faţă de cursurile opţionale de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, care urmează să fie predate, în premieră în România, la catedra de Psihiatrie, în primul semestru al acestui an universitar.

“Începând din acest an universitar, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie, vom preda în curând un curs facultativ de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, atât în limba engleză cât şi în în limba română. Se pare că niciun curs opţional nu a trezit atât de mare interes ca acesta. Studenţii îşi mai pot exprima opţiunea de a participa la curs până săptămâna viitoare. Dat fiind interesul foarte mare, pentru rezidenţi şi medici se discută despre un curs postuniversitar pe care să-l predau ulterior. Până atunci, cursul pentru studenţi va cuprinde teorie şi practică, şi în acest prim semestru de predare vom preda ce este hipnoza, cum se aplică, vom discuta despre istoria hipnozei, tehnici de inducere a hipnozei, terapii care se folosesc în starea de hipnoză. Vom discuta despre hipnoterapia medicală pentru tulburările de depresie, anxietate şi vindecarea atacurilor de panică, tulburările de somn şi managementul stresului, ce pentru managementul durerii, pentru pregătirea pre-operatorie, intraoperatorie şi post-operatorie. Într-adevăr este o premieră în România, vor fi cursuri din două în două săptămâni, atât teorie, cât şi lucrări practice”, a declarat preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului, dr. Elena Gabor.  Preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului a salutat deschiderea de care a dat dovadă conducerea UMFST Târgu Mureş faţă de acest curs, pe fondul apariţiei tot mai multor studii legate de eficacitatea hipnoterapiei în cazul afecţiunilor medicale.

“Studiile efectuate au indicat faptul că prin Psihanaliză au fost 38 % recuperări după 600 de şedinţe, prin Terapia comportamentală sunt 72 % după 22 de şedinţe şi prin Hipnoterapie sunt 93 % recuperări după numai 6 şedinţe”, a afirmat Elena Gabor, care a precizat însă că gradul de reuşită a terapiilor subconştientului este foarte mare doar dacă pacientul vrea să coopereze şi numai după ce acesta îşi schimbă convingerile negative bazate pe frică şi îndreptate către descurajare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.