Un centru medical privat din Târgu Mureş a început să recolteze probe pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus, contra cost, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor unor agenţi economici care doresc să îşi testeze angajaţii pentru noul coronavirus, precum şi a cetăţenilor care ar dori să îşi facă astfel de teste însă nu au unde să apeleze.
“Am decis să ne implicăm şi noi în lupta împotriva COVID-19 prin expertiza medicală pe care o avem şi experienţa în piaţă ne-a permis ca printr-o colaborare cu un mare laborator autorizat din Bucureşti să putem efectua testări COVID-19 pe anumite direcţii. Noi am considerat că datorită adresabilităţii destul de restrictive a testărilor COVID din mediul public, putem oferi, contra cost, aceste testări. Nu a fost o intenţie de a face profit, nu a fost un scenariu de business în care să capitalizăm, ci dorim să ne acoperim costurile logistice, cele cu personalul şi toate investiţiilor necesare asigurării materialelor şi a măsurilor de siguranţă care sunt mult sporite în această perioadă. Piaţa a fost inundată cu o serie de testări de slabă calitate, chiar unele guverne au păţit-o şi au achiziţionat testări care nu sunt foarte relevante, dar noi am făcut o validare a partenerilor cu care dorim să lucrăm. Au apărut solicitări din partea companiilor care au dorit să ia măsuri proactive către angajaţii lor şi să le ofere aceste testări contra cost din bugetele companiilor”, a declarat managerul general al centrului medical Galenus, Mihai Dan Fărcaş.
Potrivit managerului, centrul medical poate efectua circa 30 de recoltări pentru teste pe zi, iar la aceste testări au apelat inclusiv persoane din corpul medical, care doresc să fie sigure că nu sunt purtători asimptomatici ai virusului.
Directorul de dezvoltare al centrului medical, dr. Lucian Neagoş, a arătat că prin introducerea acestor testări s-a dorit să se creeze o alternativă la testele efectuate în cadrul Centrului de Cercetări Avansate de la UMFST Târgu Mureş, unde funcţionează două aparate Real Time PCR, care testează pacienţii din spitale şi personalul medical cu suspiciune de infecţie cu COVID-19. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.