În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, 03 septembrie 2020, consilierul primarului Claudiu Maior a declarat jurnaliștilor că elevii din Târgu Mureș vor beneficia la început de an școlar de tablete. Primăria municipiului Târgu Mureș este singura instituţie din țară care a achiziționat, respectiv căreia i s-au și livrat, o primă tranșă de 5.300 de tablete, iar acestea vor fi repartizate unităților de învățământ din oraș în zilele următoare. „Cu toate că administrația centrală nu și-a făcut treaba și nu a transmis în teritoriu nici sume de bani și nici tablete pentru elevi, Primăria municipiului Târgu Mureș a început acest proiect, și-a făcut temele, a realizat achiziția și iată, avem prima tranșă de 5.300 de tablete, livrate. Până la începerea noului an școlar le vom distribui unităților de învățământ, care își vor stabili criteriile pentru a le repartiza elevilor. În prima fază, vor avea întâietate elevii din clasele terminale: a VIII-a și a XII-a, respectiv cei din clasa a IX-a pentru că acolo considerăm noi că este cea mai mare nevoie de aceste dispozitive, atât de necesare studiului. În mod cert, vor fi luate în considerare și cazurile speciale, iar pentru aceste tablete Primăria Târgu Mureș va asigura și accesul gratuit la internet.”, a declarat Claudiu Maior, consilierul primarului municipiului Târgu Mureș.
În același context, Claudiu Maior a precizat că prin grija autorității locale, școlile din Târgu Mureș sunt pregătite pentru începerea noului an școlar din data de 14 septembrie, fiind achiziționați atât dezinfectanți, cât şi produse de igienă și măști. Totodată, în unitățile școlare se efectuează lucrări de dezinfecție, care vor fi reluate și după alegerile locale din 27 septembrie 2020, în contextul în care în multe dintre școlile din municipiu vor fi amenajate secții de votare.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.