Peter Ferenc: Una dintre cele mai importante realizări, faptul că avem un aeroport funcţional

Politic

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc, candidat din partea UDMR pentru un nou mandat, susţine că una dintre cele mai importante realizări pe care le-a avut în ultimii patru ani la conducerea instituţiei a fost aceea că Aeroportul „Transilvania” este funcţional.

„La preluarea mandatului mi-am propus să dăm un impuls judeţului, să dezvoltăm infrastructura judeţului prin realizarea unor proiecte absolut necesare pentru a creşte nivelul de trai a mureşenilor. (…) Una dintre cele mai importante realizări din aceşti patru ani o consider faptul că avem un aeroport funcţional. În 2016, când am preluat aeroportul, pista era într-o stare atât de degradată încât autorităţile l-au clasificat periculos pentru pasageri, iar aeroportul a trebuit să fie închis din această cauză. Am ajuns aici din cauza amânării investiţiilor de către fosta conducere. Cred că de fapt aceasta a fost cea mai mare provocare pe parcursul acestor patru ani să lansăm şi să realizăm într-un timp foarte scurt lucrările de reabilitare a pistei. Am reuşit acest lucru, în mai puţin de doi ani am renovat şi pista şi parcările pentru aeronave, am redeschis aeroportul şi am reuşit să aducem din nou zboruri către Târgu Mureş”, a declarat Peter Ferenc.

Potrivit preşedintelui CJ Mureş, după redeschiderea Aeroportului Transilvania a fost demarat şi un amplu proces de dezvoltare a acestuia, fiind pregătite documentaţiile necesare pentru extinderea pistei de aterizare/decolare, astfel încât să poată să aterizeze şi avioane de pasageri mai mari, care în prezent nu pot ateriza la Târgu Mureş conform reglementărilor internaţionale.

„Pe lângă extinderea pistei, planificăm şi construirea unui terminal modern de pasageri şi extinderea parcărilor de aeronave. Pentru realizarea investiţilor dorim să accesăm fonduri UE”, a precizat preşedintele CJ Mureş.

El a menţionat că în cei patru ani de mandat s-a reuşit finalizarea unor proiecte de anvergură începute cu mulţi ani în urmă care, din diferite motive, au stagnat.

„Am pus în funcţiune circuitul Transilvania Motor Ring, care este cel mai mare circuit pentru sporturi cu motor din ţară, şi singura astfel de pistă din Transilvania. Acest circuit a găzduit deja mai multe competiţii naţionale şi internaţionale de auto, moto şi ciclism. Aceste competiţii vor contribui la economia judeţului nostru. Totodată am deschis şi asigurăm funcţionarea depozitului judeţean de deşeuri din Sânpaul. Datorită acestuia nu mai trebuie să transportăm deşeurile într-un alt judeţ şi am reuşit să eliminăm depozitele neconforme din judeţul Mureş”, a subliniat preşedintele CJ Mureş.

Un alt domeniu prioritar pentru el în actualul mandat a fost dezvoltarea sistemului de sănătate, astfel încât Spitalul Clinic Judeţean Mureş a făcut faţă şi provocării generate de epidemia de coronavirus, fiind una dintre instituţiile de sănătate cea mai bine pregătită pentru tratarea pacienţilor COVID-19.

Preşedintele CJ Mureş a mai spus că a pus accent şi pe dezvoltarea infrastructurii rutiere, întrucât consideră că nivelul de dezvoltare a infrastructurii de transport este una dintre condiţiile de bază pentru dezvoltarea economică a unei regiuni.

„Am reabilitat aproape jumătate din reţeaua de drumuri judeţene. În fiecare an de la preluarea mandatului am reuşit să creştem numărul de kilometrii pe care s-a turnat covor asfaltic nou, peste 300 de kilometri de drum judeţean, din totalul de 727 al întregii reţele, fiind incluşi în programul anual de întreţinere a drumurilor. De asemenea, am demarat mai multe lucrări majore de modernizare, prin lărgirea unor drumuri judeţene şi lucrări de asfaltare a unor porţiuni unde până acum am avut drum pietruit. În această vară am început modernizarea drumului dintre Sighişoara şi Agnita, şi în perioada imediat următoare demarăm lucrările şi pe drumul judeţean dintre Ungheni şi Târnăveni, ambele investiţii fiind realizate cu fonduri UE”, a mai spus Peter Ferenc.

Candidatul a precizat că, în perioada mandatului său, la nivelul CJ Mureş au fost semnate şapte contracte de finanţare din fonduri europene, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 281.245.000 lei, iar în momentul de faţă sunt în derulare cinci proiecte cu finanţare europeană. Dintre acestea, patru sunt investiţii mari, două sunt legate de dezvoltarea infrastructurii rutiere judeţene, iar două proiecte vizează reabilitarea unor clădiri de patrimoniu importante din Târgu Mureş.

Preşedintele CJ Mureş a mai spus că a reuşit, în această perioadă, lansarea unei ample activităţi de promovare a atracţiilor turistice ale judeţului, printre care înfiinţarea Asociaţiei Visit Mureş şi deschiderea Centrului de Informare Turistică Mureş

Alături de lansarea unor investiţii şi proiecte noi, a mai arătat Peter Ferenc, o mare parte a activităţii CJ Mureş se concentrează pe asigurarea funcţionării instituţiilor din subordinea autorităţii judeţene.

„Astfel, am făcut eforturi pentru ca toţi cei peste 5000 de angajaţi din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean să poată să-şi desfăşoare activitatea în condiţii optime, să asigurăm tot ce au nevoie pentru activitatea lor zilnică. Avem cel mai mare sistem de protecţie socială la nivel naţional, iar susţinerea acestor centre sociale presupune un efort financiar semnificativ, dar în fiecare an am reuşit să asigurăm fondurile necesare”, a afirmat preşedintele CJ Mureş.

Pentru un eventual viitor mandat în fruntea CJ Mureş, Peter Ferenc a spus că doreşte să continue munca începută, să finalizeze toate proiectele demarate şi să realizeze planurile pe care le are pentru dezvoltarea judeţului Mureş. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *