Sighişoara – în Topul Oraşelor de Nota 10, realizat de Banca Mondială

Social

Municipiul Sighişoara a fost inclus în topul Oraşelor de Nota 10 din România, în urma unui sondaj realizat de Banca Mondială, fiind singurul din acest clasament care nu are statut de reşedinţă de judeţ.

„Aceste rezultate ne bucură, oraşul nostru merită ce e mai bun, nu doar prin ceea ce realizăm fiecare dintre noi prin munca noastră, ci şi prin imaginea pe care o avem despre el şi pe care o transmitem şi celorlalţi. Astfel de topuri, precum cel realizat de Banca Mondială şi de alte organisme internaţionale independente, confirmă faptul că Sighişoara este un brand atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Aceste rezultate ne bucură şi ne obligă, am început mai multe proiecte şi cu răbdare trebuie să le ducem la finalizare”, a declarat primarul Sighişoarei, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, într-un comunicat de presă.

Potrivit edilului din Sighişoara, prin acest sondaj realizat de Banca Mondială  au fost stabilite mai multe criterii ce definesc un Oraş de Nota 10, respectiv „curăţenie, aer curat, linişte”, „obiective turistice, servicii HORECA de calitate”, „economie dezvoltată, locuri de muncă bine plătite, comerţ dezvoltat”, „arhitectură atrăgătoare, un concept urbanistic armonios”, „cultură, evenimente, vitalitate”, „infrastructură rutieră şi pietonală îngrijită”, „servicii publice de calitate, educaţionale, sănătate”, „oameni civilizaţi, spirit civic, amabilitate”, „spaţii verzi, parcuri, flori, copaci” şi „peisaje memorabile speciale”.

În urma aplicării acestui punctaj, Oraşele de Nota 10 din România sunt Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Bucureşti, Oradea, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Alba Iulia şi Sighişoara. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *