„Din vorbă-n vorbă” cu Georgiana Ghergu, live – haideţi la poveşti cu o actriţă a Companiei „Liviu Rebreanu”

Divertisment Social

Deşi perioada de izolare s-a încheiat, aşteptăm momentul în care ne vom putea reîntâlni în siguranţă în sălile de teatru. Dacă nu puteţi ajunge încă la actorii voştri preferaţi, vi-i aducem noi la domiciliu, în vervă şi cu chef de vorbă.

Vă dăm întâlnire în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş cu un actor sau o actriţă care vă vor spune poveşti cu miez şi haz despre câte-n lună şi în stele şi, bineînţeles, vă vor răspunde întrebărilor pe care le veţi putea adresa prin intermediul mesajelor.

Gazda episodului cu numărul opt al emisiunii live online „Din vorbă-n vorbă” va fi Georgiana Ghergu. O ştiţi de la Campionatul de improvizaţie, o ştiţi interpretând roluri pline de culoare, efervescente şi surprinzătoare. Prezenţa ei pe scenă vă aduce un zâmbet pe buze, iar o seară petrecută în compania ei nu poate decât să vă umple de optimism şi de energie. Georgiana Ghergu alias Puşi vă invită să îi fiţi alături sâmbătă seara şi e nerăbdătoare să vă răspundă la întrebări.

Vă aşteptăm sâmbătă, 23 mai, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu” (https://www.facebook.com/tntgm/).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *