Peste 1.000 de angajaţi ai SCJ, implicaţi în managementul pacienţilor cu SARS-CoV-2 pe perioada stării de urgenţă

Social

Peste 1.000 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş au fost implicaţi în managementul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, începând din luna martie, 52 cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus, iar un brancardier şi-a pierdut viaţa în urma contactării infecţiei, se arată în bilanţul de la sfârşitul stării de urgenţă.

“Peste 1.000 de colegi de la SCJ Mureş au fost implicaţi în managementul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2. Au fost nevoiţi să facă faţă examenului vieţii lor. Au fost pregătiţi să trateze şi să îi îngrijească pe semenii lor, au ştiut să respecte jurământul lui Hipocrate şi în condiţii de război. Au demonstrat că, de-acum încolo, nu mai există obstacol care să nu poată fi depăşit în viaţa lor profesională. Am avut o şansa unică în viaţă de a lucra alături de oameni excepţionali în vremuri excepţionale. Ştiu că a fost o perioadă grea pentru toţi colegii din administraţia spitalului. Le mulţumesc pentru profesionalism şi implicarea totală în gestionarea acestei perioade de criză. De asemenea, sprijinul necondiţionat al colegului şi prietenului meu, Todea Ciprian, a demonstrat ca o echipă unită poate depăşi toate obstacolele”, a declarat, vineri, la finalul stării de urgenţă, Daniel Porav-Hodade, la încetarea mandatului său la conducerea SCJ Mureş.

Daniel Porav-Hodade a fost numit în funcţia de manager al SCJ Mureş pe perioada stării de urgenţă, după ce prefectul Mara Togănel l-a suspendat din funcţie pe fostul director, Ovidiu Gîrbovan, în data de 2 aprilie, pentru management defectuos.

Potrivit acestuia, SCJ Mureş, împreună cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, IUBCvT, SMURD, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia de Sănătate Publică, a alcătuit o familie în această perioadă, alături de Consiliul Judeţean şi Prefectura.

“La început de mandat s-a afirmat că am preluat un spital la ‘cheie’. Eu las un spital plin de ‘cicatrici’. Fiecare săgeată roşie sau verde trasată pentru a delimita zonele, fiecare perete nou apărut sau spart pentru crearea unor circuite de biosecuritate reprezintă un semn al războiului prin care trece acest spital. Fiecare rană de pe faţă datorată ochelarilor de protecţie sau de pe mână cauzată de spălarea zilnică cu soluţii de dezinfecţie reprezintă o ‘bornă’ care ne arată limita pe care colegii de la SCJ Mureş au depăşit-o”, a subliniat doctorul Porav-Hodade.

Fostul manager al SCJ Mureş a remarcat modul activ de implicare al UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureş în această pandemie, care a venit cu ideea construirii unui spital modular COVID, obiectivul fiind gata în 10 zile, arătând că aceasta demonstrează că viitorul şcolii medicale mureşene nu va fi reprezentat doar de o pregătire teoretică şi practică solidă a cadrelor medicale, ci şi de capacitatea de a oferi soluţii rapide şi eficiente atunci când sistemul de sănătate are nevoie.

În plus, el a remarcat numeroasele actele de caritate făcute către SCJ Mureş, constând în aparatură performantă, inclusiv pentru determinarea SARS-CoV-2, dar şi în echipamente de protecţie a personalului medical şi dezinfectanţi.

“Caritatea reprezintă ajutorul voluntar acordat celor aflaţi în dificultate. Sec, dar aşa este definit acest termen. Fiecare sumă de bani, fiecare mască, vizieră, halat care au fost donate, au adus un zâmbet pe faţa unui cadru medical, pentru că acesta a înţeles că şi datorită dumneavoastră, la sfârşitul programului istovitor de muncă poate să meargă în siguranţă acasă, la familie. Am avut uneori scăpări în comunicatele pe care le-am oferit presei. Unii au fost înţelegători, alţii ne-au criticat pentru acestea, dar fără atacuri gratuite, lipsite de fond. Modul profesionist în care oamenii din presă şi-au făcut meseria m-a făcut să înţeleg că informaţia publică oferită corect şi la timp reprezintă forma de respect de care presa şi publicul au nevoie”, a mai spus Daniel Porav-Hodade.

Fostul manager a mai precizat că, împreună cu reprezentanţii Consiliul Judeţean Mureş, în această perioadă s-a muncit la două proiecte cu finanţare europeană în valoare de aproximativ 10 milioane de euro. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *