La Târgu Mureş a fost inaugurată noua Unitate de Suport Medical COVID-19

Social

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au participat, sâmbătă, la Târgu Mureş, la inaugurarea noii Unităţi de Suport Medical COVID-19, cu 90 de paturi, care a fost realizată în doar zece zile de la concept până la execuţie, prin reamenajarea sălii polivalente de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade”.

“Este un proiect deosebit aici”, a afirmat, la finalul vizitei, şeful Executivului.  Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a arătat că particularitatea noii Unităţi de Suport Medical COVID-19 de la Târgu Mureş este faptul că ea e concepută pentru cazurile cu simptomatologie uşoară, însă are şi 20 de paturi pentru terapie intensivă.

“Ţin să menţionez particularitatea acestei secţii externe COVID – din cele 90 de paturi 20 sunt de terapie intensivă. Tocmai pe discuţiile care existau săptămâna trecută pe lipsa locurilor din terapie intensivă. Reaşezarea managerială şi capacitarea la optim a paturilor existente, precum şi anchetele epidemiologice care să transforme un pacient suspect într-un pacient pozitiv sau negativ fac şi acele locuri în terapiile intensive. Am avut această discuţie astăzi, am promis că voi reveni tocmai pentru spitalele COVID ca suport. Am venit să vedem acest spital sau această secţie exterioară şi ca particularitate sunt acele 20 de paturi de terapie intensivă”, a afirmat Nelu Tătaru.

Rectorul UMFST Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că participarea preşedintelui, a premierului şi ministrului Sănătăţii la inaugurarea noii Unităţi de Suport Medical COVID-19 este un gest de apreciere pentru universitate şi pentru tradiţia medicală din Târgu Mureş.

Noua Unitate de Suport Medical COVID-19 de tip modular este destinată bolnavilor confirmaţi, cu simptomatologie moderată, este amenajată pe o suprafaţă total construită de 2.369 mp, spaţiile de îngrijire medicală fiind desfăşurate pe 1.901,5 mp, unde se pot asigura condiţii optime de îngrijire în 90 de paturi.

Unitatea de Suport Medical COVID-19 dispune de un spaţiu de triaj pentru pacienţi, 42 de saloane de unu – două paturi (toate paturile sunt de tip terapie intensivă, monitorizate), cu suprafeţe cuprinse între 8 – 16 mp, cu circuite adaptate, specifice bolilor infecţioase, precum şi toate spaţiile anexe necesare bunei desfăşurări a activităţii în condiţii de siguranţă.

Fiecare salon dispune de acces la oxigen medicinal alimentat de la staţia centrală, precum şi celelalte utilităţi necesare, iar o parte dintre ele sunt conectate şi la reţeaua de aer comprimat, permiţând, la nevoie, tratamentul intensiv, inclusiv ventilaţie mecanică a bolnavilor critici. Unitatea este prevăzută cu accese separate pentru pacienţi, pentru personalul medico-sanitar, pentru aprovizionarea cu medicamente, hrană şi alte materiale, precum şi pentru eliminarea deşeurilor contaminate.

Universitatea a iniţiat şi conceput proiectul şi a amenajat spaţiile din interior şi din exterior, inclusiv compartimentările interioare pentru saloane şi spaţiile de suport pe care le-a pus la dispoziţie Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în timp ce ceilalţi parteneri au oferit suport material şi tehnic.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat instalaţiile de curent electric, oxigen şi aer comprimat, a dotat cu echipamente şi mobilier medical unitatea, a completat unele detalii de amenajare interioară şi s-a organizat pentru asigurarea resursei umane şi materiale.

De asemenea, Consiliul Judeţean Mureş a asigurat resursele financiare pentru finalizarea proiectului şi operaţionalizarea acestuia, iar Direcţia de Sănătate Publică a asigurat consultanţa şi avizele necesare, alături de alte autorităţi locale şi sub coordonarea Instituţiei Prefectului Mureş. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *