Apel public lansat de SCJ Mureş în vederea colectării de fonduri pentru achiziţionarea de aparatură de testare Covid-19

Social

Managerul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat că instituţia a lansat un apel la populaţie şi la mediul de afaceri pentru colectarea de fonduri necesare achiziţionării de aparatură specifică de testare Covid-19.

“Vrem să achiziţionăm un aparat de testare pentru coronavirus, Real Time PCR, pentru creşterea capacităţii de testare, care este deocamdată numai la Cluj-Napoca. Acelaşi apel a fost lansat şi la Sibiu şi în Alba pentru donaţii din partea societăţilor comerciale, am luat exemplul de la ei şi am decis să facem şi noi acelaşi lucru, fiindcă mai de vreme sau mai târziu aceste aparate vor fi necesare. Pentru a derula procedurile de achiziţie publică nu prea este timp, iar fondurile publice sunt insuficiente, având în vedere că dorim să luăm şi aparate de ventilaţie şi alte aparate. Dacă există această posibilitate, iar în alte judeţe s-au implicat societăţile comerciale şi cetăţenii, am considerat că toţi trebuie să participăm la ridicarea nivelul de înzestrare a spitalului mai ales pe timp de criză. Aparatul costă undeva în jur de 80.000 de euro, spaţiul l-am pregătit deja şi probabil că o să reuşim să strângem aceşti bani (…) Având în vedere actualul context epidemiologic, dorim să suplimentăm capacitatea de testare prin achiziţia de aparatură specifică de testare Covid-19”, a declarat dr. Ovidiu Gîrbovan.  Managerul a precizat că întrucât se doreşte ca aparatura să fie achiziţionată în cel mai scurt timp, colecta publică de fonduri se va face prin Asociaţia pentru Spitalul Clinic Judeţean Mureş, înfiinţată în acest scop. Din estimările publicate de Asociaţia pentru Spitalul Clinic Judeţean Mureş, costul aparaturii de laborator ar fi undeva la 70.000 euro, iar costul aparatului mobil de ventilaţie (complet dotat) este estimat la 40.000 euro. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *